Vița de Vie
Vița de Vie este o formație rock (ocazional influențe rap, hardcore, jazz, și reggae) din România, formată în 1996. Formația înregistrează primul demo în studioul lui Adrian Ordean, ocazie cu care grupul a fost botezat "Vița de Vie" de către acesta, după ce au fost confundați cu Sarmalele Reci. În 1997 este lansat albumul de debut, „Rahova”. În 1998 formația, aflată încă la început de drum, ia parte la Turneul Hollywood Rock Tour alături de deja consacratele Holograf și Timpuri Noi. În 1999 Vița de Vie dă marea lovitură pe piața muzicală românească prin lansarea albumului „Fenomental”, pe casetă audio și al videoclipului piesei „Basul și cu toba mare”. Tot în 2000 este lansat videoclipul „Vino la mine”, iar Vița de Vie primește premiul Otto pentru cea mai bună formație, acordat de revista Bravo. Împreună cu Timpuri Noi este lansat albumul „Lucky Nights Live”. În 2002 formația primește premiul UPFR pentru «Cel mai bun album alternativ», respectiv albumul „Exxtra”. Este lansat albumul „Doi” și videoclipul „Visare”, iar în 2003 apar videoclipurile „Varză” și „Totata”. În 2004 formația lansează albumul „9704” cuprinzând cele mai bune piese de pe primele 4 albume și o piesă nouă intitulată „Îmi pasă”, pentru care înregistrează și un videoclip. Vița de Vie primește premiul «MTV Best Live», performanță repetată și un an mai târziu, în 2005. [Wikipedia]