back

Iris Nelu Dumitrescu

IRIS este unul dintre cele mai iubite grupuri de muzică rock din România. În cei 46 de ani de carieră muzicală, Nelu Dumitrescu, membru fondator, și-a păstrat fidel publicul, cucerind pe parcursul timpului din ce în ce mai mulți fani. "Cine mă strigă în noapte", "Trenul fără Nas", "Pe ape", "Strada ta", "Tot zbor", "Baby", "Somn bizar", "Mirage", "De vei pleca", "Sa nu crezi nimic", reprezintă doar câteva dintre melodiile de succes ale grupului, lansate de-a lungul anilor. Începând cu 1977, IRIS a susținut peste 5000 de spectacole, în fața unui număr de spectatori echivalent cu cel puțin o treime din populația țării. Ioan Dumitrescu (n. 5 noiembrie 1954, București), mai cunoscut ca Nelu Dumitrescu, este un baterist român de muzică rock, membru fondator al formației Iris. După scindarea din 2017 a formulei clasice Iris, continuă să activeze cu aripa Iris Nelu Dumitrescu, al cărei lider este. [Wikipedia]